avatar

AB Academy

  • Oct 29, 2022
1 year ago|

De ce e bine să învețe copiii o limbă străină cât mai devreme. Studiu de haz.

Aseară, într-un centru din ăsta comercial din Olanda, mă concentram cu tac’su lui Lucas la niste fețe de pernă, încercând să deducem cum am putea să înghesuim 50x50 cm (nu vă gandiți la alte alea!) de perne de acasă în 43x43 cm, cât măsurau fețele astea din magazin. Lucas încercase din răsputeri să provoace spiritul meu consumerist inexistent, mai pe românește să cumpere toate prostiile ieșite în cale. Asa că tăcea cam de două minute, preocupat cu un Baby Yoda, pe care îl obținuse deja, și, probabil, cu viitoarea argumentație cu privire la necesitatea de a obține toate personalizatele cu  Marvel, Stranger Things și alte denumiri plăcute auzului de părinte.

Așadar, după răstimpul celor două minute cât urechile mele au stat nefiresc de liniștite, mi se pare că mă strigă cineva. Ridic ochii din studiul etichetelor și citesc în privirea lui bărbatu-meu -nu iubire și adorație după cum v-ați aștepta- ci confirmarea că parcă și el a auzit pe cineva că mă strigă. Cum halucinațiile, fie ele auditive și in cuplu,  mai au și prostul obicei să devină realitate, din boxele centrului de cumpărături bubuie o voce: "Mevrouw Andreea Berkhout, blah, blah ceva de așteptat urgent la casele de marcat centrale, blah blah!" Restul de mesaj s-a pierdut în atacul de panica al lui mevrouw și al lui bărbatu-său, care s-au uitat instant la locul unde staționa copilu’ cu alea două minute mai devreme. Care copil, după cum puteți deduce, nu prea mai era acolo. Escaladez scările rulante, mă cațăr peste cumpărători, ajung în douăjdesecunde la locul menționat de Vocea de la microfon si ce credeți? îl găsesc pe Lucas într-o poziție free-style (vă explic mai tarziu ce fitză mai e și asta), scăpărând flăcări pe nasul pe care îl credeam înfundat, si cu o gură cât o șură: “-Da’ unde ați dispărut?!”. Ignor încruntarea dezaprobatoare a doamnei asiatice care îmi păzea cumințenia de copil (ați văzut vreodată o chinezoaică încruntata? Mai bine că nu!) și intreb și eu, ca orice mamă îngrijorată: “ Ce p!@qxx €&@#% faci aici, sus, mami? De ce ai plecat de lângă noi?”.  Am uitat și de perne, și de fețe, și am mai și plătit un șal pe care acasă am observat că scria “blanket”, reușind să ies triumfătoare din magazin cu odorul pierdut(?!) și regăsit.           

Cum totul e bine când se termină cu bine, să revin la îndemnul meu inițial. Învățați-vă copiii o limbă străină! Ajută tare mult la dobândirea independenței lor, astfel încât să se poată duce la casele de marcat și să poată povesti tuturor, de exemplu, cum i-au dispărut parinții de lângă el (!!!), mă-sa fiind îmbrăcată în alb și cu o pălărie ciudată. Dar oricum ea se îmbracă mai ciudat de obicei. Plus că nu cooperează, în special când vrei să cumperi și tu un lucru util cum este termosul cu Rick and Morty, și în general când vrei să cumperi orice altă chestie mișto. Pe care să o uiți imediat ce ajungi acasă, dar asta nu a mai zis, cred că nu i-a mai ajuns engleza.


Nu uitați, dragi părinți, noi suntem aici să îi ajutăm să vă facă de râs în orice limbă, nu numai în engleză! Preferați în franceză, germană, olandeză, italiană, spaniolă, exotica mandarină (zisa și chineză) sau hulita rusă? Bazați-vă pe noi, îi așteptăm cu drag la cursuri, însoțiți de o descriere sumară a dumneavoastră și a obiceiurilor dvs. reprobabile!

Pentru a vă putea înscrie copiii la Academia Internațională de Făcut Parinții de Râs, dați click aici. Rezultate asigurate!

Share us