
AB Academy
- Mar 17, 2025
Alex Simionescu este manager adjunct la un centru de ajutor pentru persoane cu dizabilități din Londra, Marea Britanie. Românul nostru se ocupă de oameni grav bolnavi, fie cu probleme mentale, fie cu handicap fizic.
Meseria de bază a lui Alex este cea de asistent medical generalist. Chiar dacă este ocupat până peste cap cu poziția actuală, care îi solicită tot efortul posibil, Alex simte că poate ajuta și mai mult dacă își obține avizul de liberă practică în asistența medicală, în Marea Britanie, înscriindu-se la Nursing and Midwifery Council (NMC).
Între cele două examene pe care le au de ales asistenții medicali internaționali pentru înscriere, Alex a optat pentru IELTS Academic, iar noi am avut plăcerea de a-l pregăti la Andreea Berkhout Academy. Pentru Alex, cea mai importantă a fost eficientizarea timpului de lucru în examen. Misiune îndeplinită împreună, dovadă fiind rezultatele frumoase la IELTS Academic, primite chiar astăzi!
Pentru Alex urmează înregistrarea în NMC, iar de acolo, cerul este limita!
Felicitări, om frumos, la cât mai multe suflete salvate!